Intr-o zi, moartea se trezeste dis de dimineata, isi inseueaza calul - de o frumusete nemaivazuta - si porneste la o plimbare prin padure.
Adanc, mult adanc, unde desisul era de nepatruns, gaseste o fetita chircita la tulpina unui copac.
Micuta, vazand-o pe calu-i frumos, se bucura si intra-n vorba cu ea:
- Si tu te-ai pierdut, o intreaba?
Moartea o priveste si zambind, ii raspunde:
- Nu. Eu am iesit sa ma plimb.
Tu? Nu mai stii drumul de intoarcere acasa?
- NU, ii raspunde micuta. Dar acuma, cand tu esti cu mine, nu ma mai simt singura si nu imi mai este frica.
Moartea, surprinsa:
- Stii cine sunt eu??
Fetita, ii raspunde cu calm:
- Da, stiu cine esti si nu imi este frica.
- Stii cine sunt si totusi nu iti este frica de mine??, se minuna moartea.
- Daca ai venit dupa mine, e bine. Dar inainte sa ma iei cu tine ti-as cere o favoare.
- DA! - se aude vocea hotarata a mortii. Spune-mi care iti este dorinta si eu ti-o implinesc.
Copila, in ai carei ochisori aparuse tristetea, raspunde:
- Sa o salvezi pe mama.
Mama mea e foarte bolnava si de aceea am intrat in padure si am ajuns atat de departe. Cautam ierburi medicinale pentru ea, dar m-am pierdut. Si cel mai tare ma ingrijoreaza ca daca nu ma intorc cu plantele, fara mine mama mea va muri din cauza bolii si a tristetii.
Stii? Noi suntem singure. Tata a murit anul trecut si de atunci, mama are grija de casa si de mine...
Zambentul de pe fata mortii s-a sters brusc si pentru prima data a simtit mila si tristete, fiindca ea venise sa ia copila!!!
O tacere mormantala s-a asternut peste intreaga padure.
Fara sa mai scoata un cuvant, moartea ii face semn sa se prinda cu manutele de coama calului si astfel, vreme buna au continuat sa mearga una langa cealalta, pana au ajuns la drumul care ducea la casa fetitei. Acolo, moartea s-a oprit.
- Ce se intampla? De ce nu mergi mai departe, intreaba curioasa fetita?
Moartea ii raspunde:
- Nu, nu merg mai departe, ma opresc aici!!!
- Atunci, unde m-ai duce daca as merge cu tine??, veni intrebarea fetitei, vadit surprinsa.
Moartea a privit-o in ochisori si i-a raspuns:
- Nu, tu nu vei merge cu mine si nici mama ta!!
Mergi acasa si ai grija de ea. Cand va fi timpul voi aparea, dar pana atunci o sa mai treaca multa, multa vreme...
Fetita, ii imbratiseaza poalele hainei lungi, privind-o recunoscatoare, in timp ce frumosul ei armasar nu se putea opri din nechezat, si-i zice:
- Multumesc! Te voi astepta fericita, fiindca acum stiu ca nu esti rea...
- Micuto, mergi in pace!
Si nu uita sa-ti amintesti ca esti fetita in fata careia, moartea...s-a inclinat.
Apoi, moartea, dand pinteni calului a disparut in padure, pierzandu-se printre siluetele copacilor care se bucurau apludand frenetic..."
______
Adanc, mult adanc, unde desisul era de nepatruns, gaseste o fetita chircita la tulpina unui copac.
Micuta, vazand-o pe calu-i frumos, se bucura si intra-n vorba cu ea:
- Si tu te-ai pierdut, o intreaba?
Moartea o priveste si zambind, ii raspunde:
- Nu. Eu am iesit sa ma plimb.
Tu? Nu mai stii drumul de intoarcere acasa?
- NU, ii raspunde micuta. Dar acuma, cand tu esti cu mine, nu ma mai simt singura si nu imi mai este frica.
Moartea, surprinsa:
- Stii cine sunt eu??
Fetita, ii raspunde cu calm:
- Da, stiu cine esti si nu imi este frica.
- Stii cine sunt si totusi nu iti este frica de mine??, se minuna moartea.
- Daca ai venit dupa mine, e bine. Dar inainte sa ma iei cu tine ti-as cere o favoare.
- DA! - se aude vocea hotarata a mortii. Spune-mi care iti este dorinta si eu ti-o implinesc.
Copila, in ai carei ochisori aparuse tristetea, raspunde:
- Sa o salvezi pe mama.
Mama mea e foarte bolnava si de aceea am intrat in padure si am ajuns atat de departe. Cautam ierburi medicinale pentru ea, dar m-am pierdut. Si cel mai tare ma ingrijoreaza ca daca nu ma intorc cu plantele, fara mine mama mea va muri din cauza bolii si a tristetii.
Stii? Noi suntem singure. Tata a murit anul trecut si de atunci, mama are grija de casa si de mine...
Zambentul de pe fata mortii s-a sters brusc si pentru prima data a simtit mila si tristete, fiindca ea venise sa ia copila!!!
O tacere mormantala s-a asternut peste intreaga padure.
Fara sa mai scoata un cuvant, moartea ii face semn sa se prinda cu manutele de coama calului si astfel, vreme buna au continuat sa mearga una langa cealalta, pana au ajuns la drumul care ducea la casa fetitei. Acolo, moartea s-a oprit.
- Ce se intampla? De ce nu mergi mai departe, intreaba curioasa fetita?
Moartea ii raspunde:
- Nu, nu merg mai departe, ma opresc aici!!!
- Atunci, unde m-ai duce daca as merge cu tine??, veni intrebarea fetitei, vadit surprinsa.
Moartea a privit-o in ochisori si i-a raspuns:
- Nu, tu nu vei merge cu mine si nici mama ta!!
Mergi acasa si ai grija de ea. Cand va fi timpul voi aparea, dar pana atunci o sa mai treaca multa, multa vreme...
Fetita, ii imbratiseaza poalele hainei lungi, privind-o recunoscatoare, in timp ce frumosul ei armasar nu se putea opri din nechezat, si-i zice:
- Multumesc! Te voi astepta fericita, fiindca acum stiu ca nu esti rea...
- Micuto, mergi in pace!
Si nu uita sa-ti amintesti ca esti fetita in fata careia, moartea...s-a inclinat.
Apoi, moartea, dand pinteni calului a disparut in padure, pierzandu-se printre siluetele copacilor care se bucurau apludand frenetic..."
______
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.