"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!
Într-o bisericuță mică, departe de lume, trăia un bătrân preot cu părul alb ca zăpada și ochii calzi ca mierea. În fiecare dimineață, înainte ca oamenii să sosească, el se apropia încet de masa din altar cu o pâinică rotundă, numită prescură. Cu un cuțit special, ca o suliță mică, scotea din ea firimituri. Una pentru mama lui plecată la cer, alta pentru bătrâna din sat care nu mai putea merge, una pentru copilul bolnav din colțul satului, alta pentru un om trist pe care-l văzuse într-o zi pe drum.
Un copil l-a întrebat într-o zi: — Părinte, dar firimiturile astea ajung la Dumnezeu? Preotul a zâmbit: — Ajung mai repede decât cuvintele. Pentru că fiecare firimitură e o rugăciune din inimă, e o dragoste care zboară în sus.
Și copilul a întrebat: — Și dacă uităm pe cineva? — Dumnezeu nu uită niciodată. El le adună pe toate, și le face una singură, mare și rotundă: o pâine a iubirii pentru toți.
♡Dumnezeu nu ne iubește pe rând, ci pe toți odată. Nu după cât de buni sau importanți suntem, ci pentru că suntem copiii Lui. Iar rugăciunile, chiar și cele mai mici, chiar și firimituri, devin daruri mari atunci când sunt spuse cu inimă curată.
Text preluat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.