Odată, se înapoia din California în Italia un vapor pe care se afla un muncitor. Acesta plecase de douăzeci de ani în California, lucrase în minele de aur şi câştigase o mare avere. Cu mulţi galbeni lucitori, venea acasă să trăiască mai uşor. Vaporul ajunsese în strâmtoarea Siciliei şi, aici, din pricina unei furtuni, s-a lovit de o stâncă şi s-a sfărâmat.
- Bărcile de salvare, a strigat căpitanul!
- Întâi femeile şi copiii, apoi bărbaţii şi la urmă marinarii, a strigat secundul.
Era o spaimă de nedescris: ţipete, strigături şi vaiete şi în vălmăşagul acela nu se mai deosebea nimic.
Muncitorul, care era bun înotător s-a coborât în cabină spre a-şi recupera banii. A umplut o lădiţă, a legat-o în spate şi a ieşit pe punte. Nu mai era nimeni. Vasul se înclina cu viteză şi era cât pe ce să fie înghiţit de valuri.
Deodată a auzit ţipetele unei copile. Era o fetiţă de cam vreo zece anişori, care adormise, şi pe care părinţii, în zăpăceala aceea, o uitaseră.
De la vapor la mal era o distanţă bună. Atunci, omul s-a gândit: ,,Dacă iau şi lada şi fetiţa nu voi putea ajunge la mal. O grea luptă s-a dat în interiorul său.
Deodată însă, a aruncat lada, a luat fetiţa în spinare şi s-a aruncat în valurile mării.
Când a ajuns cu fetiţa la ţărm, pe mal se găseau patru fericiţi: părinţii, care îşi revedeau fetiţa, copila, care scăpase cu viaţă şi el, care făcuse un bine.
