Patimile şi chiparoşii

Un bătrân pustnic, fiind întrebat de ucenicii săi asupra mijlocului de a combate relele înclinări, i-a dus într-o plantaţie de chiparoşi. Acolo el a poruncit unuia dintre ucenicii săi să scoată un chiparos tânăr pe care i l-a şi arătat. Iar ucenicul l-a scos îndată, fără de nicio greutate, cu o singură mână.
Bătrânul i-a arătat un altul, puţin mai mare. Şi pe acesta ucenicul l-a scos, însă cu un efort mai mare fiind nevoit să se folosească de ambele mâini.
Pentru a-l scoate şi pe cel de-al treilea, care era şi mai marem ucenicul a trebuit să ceară ajutorul altuia să-l ajute şi împreună, cu multă strădanie, au reuşit.
În sfârşit, bătrânul pustnic le mai arătă un altul, care era înalt şi foarte gros, pe care nici toţi ucenicii săi nu au reuşit nicidecum să îl mişte. Atunci bătrânul pustnic, luând aceasta drept pildă pentru ucenicii săi le-a spus:
- Iată scumpii mei fii, cum sunt patimile noastre… La început, cât încă nu s-au înrădăcinat, îţi este uşor a le scoate. Dar când printr-o îndelungată nepăsare au fost lăsate să prindă rădăcini adânci în inima ta, îţi este greu să le mai stăpâneşti. Stăruiţi, deci, din vreme, ca să dezrădăcinaţi toate înclinaţiile cele rele care mai târziu v-ar putea da de lucru, aducând cu ele şi pierderea voastră.
Adesea, şi noi ne învoim cu gândul că avem de făcut schimbări în viaţa noastră, însă le tot amânăm, socotind că avem suficient timp pentru a ne îndrepta. Dar vremea, care se scurge până să ne apucăm noi de treabă, nu face decât să ne adune alte şi alte neajunsuri.

CE INSEAMNA A DARUI

 

 

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:

- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…

- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.

Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!” (Sfântul Ioan Gură de Aur).