VIAŢA VEŞNICĂ

Când se isprăveşte, abia începe

Doi oameni, tăiau lemne în pădure. Doborând un copac, unul din cei doi oameni cari se găsea a fi un om fără credinţă, zise:
- "Iată, aşa e şi cu viaţa noastră... Trăim, ne zbatem şi la urmă vine moartea şi ne doboară ca pe buşteanul acesta, şi nimic nu s-alege de noi.
Celălalt om, care era un credincios, îi răspunse:
- "Nu-i aşa, prietene. Abia după ce-am doborât acest buştean, vom putea să vedem dacă e bun de clădit sau e scorburos şi bun numai de aruncat la foc. Aşa e şi cu noi. Abia după ce murim, vede bunul Dumnezeu ce trebuie să facă cu noi: să ne aşeze de-a dreapta lui, întru viaţa cea veşnică, sau să ne arunce în focul cel nestins.
Tovarăşul său căzu pe gânduri şi peste puţină vreme se întoarse şi el Ia credinţă.

Cuiele si cumpătarea

A existat odata un baiat neastamparat. Tatal sau i-a oferit o cutie plina de cuie si i-a spus ca de fiecare data cand isi va pierde cumpatul, sa bata cu ciocanul un cui in gardul casei. Doar in prima zi, baiatul a batut nu mai putin de 37 de cuie in gardul casei.
De-a lungul timpului, numarul cuielor batute devenea din ce in ce mai mic. Cel mic a descoperit ca ii este mult mai usor sa-si controleze comportamentul decat sa bata toate acele cuie in gard.
In cele din urma, a venit si ziua in care baiatul nu si-a mai pierdut deloc cumpatul. Mandru, cel mic i-a povestit tatalui reusita sa, iar tatal sau l-a pus sa scoata un cui din gard pentru fiecare zi in care reuseste sa-si tina cumpatul.
Zilele treceau cu repreziciune, iar baiatul, in cele din urma, a reusit sa scoata toate cuiele din gard. Tatal l-a luat de mana si l-a dus langa gard.
“Ai facut bine, fiul meu, dar priveste toate aceste gauri din gard. Gardul nu va mai fi niciodata la fel. Atunci cand spui toate acele cuvinte cuprins fiind de furie, acele cuvinte lasa o cicatrice la fel ca aceste cuie. Poti rani un om cu cutitul si-l poti scoate apoi, dar nu va mai conta de cate ori ii vei spune “Imi pare rau”, deoarece rana este deja acolo.”