"Stau la uşă şi bat…"

Într-o familie de oameni credincioşi din Scandinavia, tatăl obişnuia ca în fiecare seară să citească din Biblie tuturor celor din casă adunaţi în jurul mesei.
Într-o seară, tatăl deschise şi citi vorbele Mântuitorului: "Iată Eu stau la uşă şi bat." Auzind acestea, copilul cel mai mic al casei se sculă repede şi, pe deplin încredinţat că aşa este precum citise tatăl, se duse către uşă să deschidă.
Tatăl îi zise:
- "Ce vrei să faci?".
Copilul răspunse:
- "Mă duc să deschid Domnului, că dacă nu mă duc, El pleacă".
Toţi ai casei se cutremurară de credinţa copilului.
Aşa trebuie să ne grăbim şi noi să deschidem uşa inimii noastre, Celui ce ne spune fără încetare şi cu dragoste: "Iată Eu stau la uşă şi bat."

N-AM TIMP

Era un creştin, care, ori câte ori preotul îi făcea vreo chemare, răspundea la fel: "N-am timp, părinte...”

- Fiule, îi zicea părintele, de ce nu vii la biserică?

Iar el îi răspundea:

- N-am timp, părinte!

Altădată, părintele iar:

- De ce nu te spovedeşti şi nu te împărtăşeşti, fiule?

Şi el, la fel:

- N-am timp, părinte…

Şi a trecut, aşa, o vreme îndelungă, în care, omul nostru n-a avut timp deloc pentru sufletul său.

Într-o zi, părintele îl întâlni, trist şi necăjit, blestemându-şi viaţa, zicând:

- Toţi m-au părăsit - sunt un nenorocit!

Atunci părintele, cu glas blajin, i-a zis:

- Fiule, iată că toţi aceia pentru care ai avut timp, te-au părăsit acum... Află că singur Acela pentru care n-ai avut niciodată timp, te aşteaptă, încă, să vii…

- Şi unde l-aş putea găsi, părinte?

- Este Cel pe care L-ai uitat tu: Iisus Hristos - Cel pururea viu pe altarele tuturor bisericilor Lui…

Şi de atunci, omul acela a avut timp pentru Dumnezeu şi a aflat fericirea vieţii.