Credinciosul şi frizerul necredincios

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

          Se spune că un creştin a fost odată la un frizer pentru un „tuns şi

ras”. Cum se întâmplă de obicei, cei doi au început un dialog şi au

discutat despre o mulţime de lucruri. În general, cei doi au fost cam de

aceiaşi părere, dar când au ajuns la subiectul credinţei, frizerul s-a grăbit

să spună categoric: „Eu nu cred că Dumnezeu există!“ „De ce spui

asta?“, l-a întrebat omul nostru. „Pentru că este suficient să ieşi în

stradă ca să vezi lucrul acesta. Dacă Dumnezeu există cum se face că

sunt aşa de mulţi oameni nenorociţi şi bolnavi? Ce părinte atotputernic

ar îngădui aşa ceva? Care tată şi-ar lăsa fiii de izbelişte? Dacă ar

exista Dumnezeu n-ar trebui să fie în lume nici durere şi nici suferinţă.

Nu-mi pot imagina cum ar putea un Dumnezeu bun să îngăduie toate

aceste lucruri“.

Clientul s-a gândit puţin şi s-a hotărât să nu spună nimic, ca să nu

stârnească o ceartă. A tăcut până la sfârşit, a plătit şi a ieşit afară din

frizerie. Ca din „întâmplare” însă, primul om cu care s-a întâlnit a fost un

cerşetor beţiv cu o claie de păr răvăşită şi cu barba neîngrijită. Era

murdar şi avea o privire pierdută. Ca străfulgerat de un gând, creştinul a

intrat înapoi în frizerie şi a spus: „Dacă ai dreptate şi Dumnezeu chiar

nu există, atunci nici frizerii nu există!“ „Ce vrei să spui?“ i-a răspuns

mirat frizerul. „Eu sunt unul dintre ei şi stau în faţa dumneavoastră.

Nu te-am tuns eu?” „Nu“, a continuat cu un zâmbet creştinul, „frizerii

nu există, că dacă ar exista, n-ar mai exista oameni netunşi şi neraşi

ca cerşetorul acesta de pe stradă“.

„Ah! Asta era problema?! FRIZERII EXISTĂ! Netunşi sunt

numai aceia care nu vin la mine ca să-i tund şi să-i rad cum se

cuvine“. „Exact!“ continuă creştinul. „Tot aşa este însă şi cu

Dumnezeu! EL EXISTĂ, dar lumea arată aşa cum arată pentru că

oamenii nu vin la El ca să fie ajutaţi şi ca să-i facă El aşa cum ar

trebui să fie. De aceea este aşa de multă răutate şi suferinţă în lume“.

Conştiinţa omului

Conştiinţa omului este ca un ceas deşteptător. Dacă suna ceasul şi

tu te scoli de îndată, ştiind că trebuie să te duci să-ţi faci ascultarea,

mai apoi îl vei auzi întotdeauna. Dar dacă câteva zile la rând nu te

scoli de îndată spunând: Mai târziu, atunci, în cele din urmă, nu vei

mai fi trezit de ceasul deşteptător deloc (Staretul Iosif de la Optina).

Mireasma raiului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

După 10 din cei 15 ani de detenţie politică pe care i-am făcut sub comunişti, am ajuns şi în lagărul de muncă de la Noua Culme. Îmi amintesc că acolo am avut cu noi un om cu totul deosebit, pe moş Varga, ţăran simplu din Banat. Statură mijlocie, om blând şi cu o faţă luminoasă. Într-o zi, a venit la mine, timid şi îngândurat, să-mi spună unele lucruri.

- Domnule Părinte, aş vrea să vă spun ceva, aşa, ca la o spovedanie...

- Bine, moş Varga, pofteşte aici, pe patul meu! S-a suit mai greu, că eram pe patul suprapus, dar asta îţi dădea posibilitatea de a nu te auzi şi alţii. Era ca un adevărat scaun de spovedanie.

 - Domnule părinte, uite, aşa cum te văd pe dumneata, aşa îl văd pe Domnul Hristos.

- Când, moş Varga?

- De cele mai multe ori dimineaţa, după terci, când oamenii stau pe paturile lor...

- Şi cum?

 - De multe ori stă în picioare, rezemat de speteaza patului meu, şi mă priveşte cum stau, iar împrejurul capului are o strălucire de raze cum n-am văzut în nici o icoană.

 - Nu ţi-ai pus problema că e vis?

 - Tocmai asta o fac, că mă uit şi la vecini, ca să-i văd pe ei; în acelaşi timp, mă pipăi pe mine , ca să-mi dau seama că sunt treaz. De asemenea, apar nişte miresme care nu sunt din cele pe care le cunoaştem noi, din florile pământului...

 Într-o zi, moşul s-a rugat lui Dumnezeu să-i facă şi pe ceilalţi să le simtă.

 La scurt timp, după rugăciunea lui, au început toţi să spună: „Dar ce miroase atât de frumos?! Că nu seamănă cu mirosurile pe care le cunoaştem noi...

De unde poate să vină, că n-avem flori pe aici?!“.

Iar afară era în toiul iernii, cu frig şi zăpadă mare. Moş Varga şi-a dat seama că Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea, dar a tăcut mâlc, şi-a dat pătura peste cap şi a început să plângă de bucurie. Nu ştiu dacă şi cât a mai trăit moş Varga după eliberare, nici dacă minunea a mai continuat în vreun fel, dar mireasma aceea o mai simt parcă şi azi, ca pe un semn al faptului că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată.