IISUS ERA ÎNGÂNDURAT..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Pe tronul Său de heruvimi
Iisus ședea îngândurat..
Tristețe multă se vedea
Pe chipul Său înlăcrimat.

Atunci Părintele ceresc,
Nemărginitul Dumnezeu,
Îl întrebă îngrijorat:
"De ce Te tulburi, Fiul Meu,

Ce gânduri Te mâhnesc așa,
Sau cine-i cel ce Te-a jignit,
Ca să-l dezvăț de a-L huli
Pe Însuși Fiul Meu iubit?.."

"Nu, Tată, plâng de mila lor,
Că-s frații Mei și îi iubesc
Și plâng, văzându-i că nu vor
Să creadă ca să-i mântuiesc..

Te-am ascultat și M-am jertfit
Ca să îi curăț de păcat;
Făcut-am cum Mi-ai poruncit,
Murit-am și am înviat

Și n-a rămas nici un cuvânt
Să nu Ți-l fi îndeplinit.
Urcând la cer, pe Duhul Sfânt
Pământului L-am dăruit

Ca orice om ce va primi
Credința-n Fiul Tău Iisus
Să-Ți poată iarăși deveni
Copil, prin Nașterea de sus.

Dar ei nu cred, și-atunci nu pot
Să le devin Mântuitor;
Degeaba M-am jertfit, că tot
Nu pot să spăl păcatul lor..

Iar cei ce cred se pierd și ei
Căci la povața celui rău
S-au rupt de slujitorii Mei
Și L-au pierdut pe Duhul Tău..

Mai e o mână de creștini
Ce trec al casei Mele prag,
Dar nici pe-aceștia, Tată bun,
Nu pot să îi privesc cu drag

Căci tare mult s-au înrăit,
Pierdut-au dragostea de tot;
Oricât ar bea din Harul Meu,
Să-i mântuiesc, nicicum nu pot!

Atunci Preabunul Dumnezeu
Îl mângâie cu glasul blând:
"Nu Te mâhni, Feciorul Meu,
Eu știu că ai muri oricând

Pe-o altă Cruce, de-ai putea
Pe frații Tăi și fiii Mei
Să-i speli de firea lor cea rea
Și să îi duci în Rai pe ei,

Dar nu se poate, Fiul Meu,
Să-i mântuim de ei nu vor.
Îmi pare rău de-or merge-n iad,
Dar soarta e în mâna lor!"

PE CÂND BETLEEMUL DOARME...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Eliana Popa

Pe când Betleemul zace cufundat în somnul greu,
Într-un staul Maica naște, pe Fiul lui Dumnezeu.
Pruncul a venit pe lume într-o peșteră săracă,
Într-o iesle mititică, ceru-n fața Lui se pleacă!

 
Pe când Betleemul zace cufundat în bezna nopții,
Sus, în cer, deschis-au îngeri toate porțile Cetății.
Țin cădelnițe de aur și-au un legănuș din flori
Și-un arhanghel, în lumină, dă de veste la Păstori!

Pe când Betleemul doarme și-n palat Irod petrece,
Maica pe Hristos îl naște, jos pe fân în ieslea rece!
N-a găsit la nicio casă, un locșor sau un pătuț
Betleemul și-a-nchis poarta, pentru Maică și Pruncuț!

Pe când Betleemul doarme, magii cu argint în brâie,
Pun în leagănul din iesle, aur, smirnă și tămâie!
Au pus aur, cum se cade, a se pune l-a-mpărat,
Smirnă drept ofrandă Jertfei pentru care s-a-ntrupat.

Și tămâie parfumată drept un semn al preoției,
Întreite daruri sfinte, lui Iisus, Pruncul Mariei!
Tron de heruvimi e-n iesle, sfânt altar împărătesc,
Cu cădelniți de lumină, îngeri, staulul cădesc!

 
Și în noaptea asta sfântă, azi, îngenunchez și eu,
Să sfințești, Mărite Doamne, ieslea sufletului meu!
Ți-am făcut pătuț din rugă și din lacrimi nestemate
Și le-am prins pe scutecele doar în privegheri lucrate!

Pe când Omenirea, astăzi, tot precum Irod petrece,
Maica pe Hristos îl naște în a lumii iesle rece!
Pe când Omenirea zace învelită-n bezna nopții
Sus, în cer, alai de îngeri deschid porțile Cetății!