Calul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Odată un cal a fost legat și se tot plângea ca cineva să-l dezlege... a venit un demon și l-a dezlegat..
Calul a intrat pe ogorul unui țăran și a început să mănânce recolta.
Proprietarul fermei s-a enervat, a luat pușca și a ucis calul.
Atunci, stăpânul calului s-a enervat și-a luat pușca și, din răzbunare, l-a ucis pe proprietarul fermei.
După aceea, soția proprietarului fermei l-a văzut și l-a ucis pe stăpânul calului.
Atunci fiul proprietarului calului s-a înfuriat groaznic și a ucis-o pe soția proprietarului fermei..
Vecinii furioși, l-au ucis pe băiat și i-au dat fac casei lui; Apoi l-au întrebat pe demon:
- De ce ai făcut toate astea?
Demonul a răspuns: eu, doar am dezlegat calul.
SFÂRȘIT!
MORALA:
Diavolul face lucruri simple, pentru că știe că răutatea este în inimile noastre și noi singuri facem restul.
De aceea este bine să gândești înainte de a acționa, ca nu cumva un lucru neimportant să cauzeze mult rău.
Nu uita: cuvântul are puterea de a da viață și de a da moarte, de a binecuvânta sau de a blestema...
* Gândește înainte să acționezi;
* Gândește înainte de a vorbi.
sursa : google

Aștept pe Dumnezeu, să vină să mă caute...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

„Aștept pe Dumnezeu, să vină să mă caute” (o poveste care te va face să plângi!)
Era o zi tristă de iarnă. Un biet băiețaș de 7-8 ani, singur și tremurând de frig, stătea pe o bancă, în grădina unui oraș. I-o fi fost tare frig, căci hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi. Buzișoarele îi erau vinete și fața slabă îi era galbenă ca ceara.
Poate o fi avut o supărare mare, căci plângea din când în când și privea spre Cerul acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulți inși, fără să le pese de el. Într-o vreme, un domn bătrân s-a apropiat de el și i-a spus părintește:
– Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva?
– Da, domnule, răspunse copilașul. Aștept pe Dumnezeu, să vină să mă caute.
– Ce vrei să spui, drăguțule? Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori?
– Nu, dar anul trecut El a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele meu mai mic, ca să-i aibă în casa Lui, în Cer. Iar ieri, la spital, mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo, și că Dumnezeu nu mă va părăsi în niciun fel. Acum, adăugă el în lacrimi, n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, atâta vreme de când mă uit în sus la Cer, să văd dacă vine Dumnezeu, dar nu văd nimic. Totuși, Dumnezeu va veni sigur, dacă-L mai aștept nițel. Nu e așa, domnule?
– Da, copile dragă, zise domnul, podidindu-l lacrimile. Nimeni nu așteaptă în zadar pe Dumnezeu! El m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine; nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic.
Ochii copilașului străluciră de bucurie și fața lui ca un fulger de biruință. „Știam eu, zise el, că Dumnezeu va veni sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni! Dar cât ați întârziat pe drum și cât a trebuit să vă aștept!”