CINE AR FI CREZUT CĂ O RUGĂCIUNE ATÂT DE SCURTĂ ARE ATÂTA PUTERE?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se poate bate la Poarta cerului cu noua cuvinte : “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, pacătosul”
sau chiar cu un singur cuvânt :
... “IISUSE ”...
Sfântul Ioan Scărarul bătea și striga numai cu un singur cuvânt. ..."IISUSE "...
Însă bătea neincetat.
Bătea cu putere. Bătea cu disperare. A bătut atât de mult până a spart cerul.

Şi atunci a început să plouă. Ploaie de lacrimi.
A început să ningă. Zăpadă de har.
Apoi, a bătut la poarta Raiului.
Ani de zile. Fară odihnă. Fară descurajare.
Fără plictiseală.
Zi şi noapte. Îl auzeau toţi sfinţii din Rai.

Odată, Sfântul Petru n-a mai putut rabda şi, punând metanie înaintea Milostivului Dumnezeu, a zis :
- Doamne, este aici un călugăr care bate la poarta noastră neîntrerupt de ani de zile.
Ce să fac cu el ?
- Deschide poarta şi lasă-l să intre, Sfinte Petre.
-Doamne, dar nu i-a sosit înca ceasul.
- Dupa ceasul nostru nu, dar ceasul lui e dat înainte cu ani de zile, Sfinte Petre.
- Doamne, dar este încă în trup.
-Trupul lui e mort pentru lume tot de ani de zile, Sfinte Petre.
-Doamne, ce sa facă el aici ?
- Să-şi găsească liniştea şi să nu mai bată, Sfinte Petre. 

Acatist către Maica Domnului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Într-o duminică, după sfârsitul slujbei, doi crestini stăteau de vorbă. Cel mai în vârstă îl întrebă pe cel mai tânăr:
- Tie ce canon ti-a dat părintele?
- Să zic în fiecare zi un acatist către Maica Domnului.
- Acatistul Buneivestiri?
- Nu neapărat. Orice acatist către Maica Domnului.
- Doar atât?
- Da.
- Mie mi-a dat să zic Paraclisul Maicii Domnului, două catisme din Psaltire și să fac și trei sute de metanii. Am canonul acesta de aproape un an și îl fac în fiecare zi, zise cel mai în vârstă, cu mândrie.
Când ajunse acasă, simți că îl copleșește oboseala. Mâncă repede ceva cu soția și copiii săi și se culcă. După masă, ieși ca de obicei cu familia în parc. Seara, după ce culcară copiii, cei doi soți se apucară să își facă canonul. Soțul stătea în sufragerie, soția în bucătărie.
În timp ce citea din Psaltire, soția auzi respirația regulată a soțului. Se duse în sufragerie și îl găsi dormind pe jos.
- Ce e cu tine? Ce ai? Te simți rău? Doar ai dormit și după-masă. Ce s-a întâmplat? îl întrebă ea, îngrijorată.
- Ce să se întâmple, nu s-a întâmplat nimic. Doar că am judecat astăzi pe cineva și m-am considerat un mare rugător. Am vorbit cu un tânăr la biserică și, când am auzit ce canon ușor are, am râs de el, m-am gândit că nu e atât de sporit ca mine.
- Dar nu ți-a spus părintele să nu te lauzi cu rugăciunile tale?
- Sunt frânt de oboseală. Pur și simplu nu mai am putere să termin canonul. Nu mi s-a întâmplat așa ceva de câțiva ani de zile.
- Roagă-L pe Dumnezeu să te ierte, că, dacă nu, harul care te întărea la rugăciune nu se va mai apropia de tine, îi zise soția, făcând patul. Dacă nu poți mai mult, fă măcar câteva metanii, și culcă-te. Eu mă duc la canon, zise soția, ieșind din cameră.