de Preot Sorin Croitoru
Într-un colț de iad un suflet,
Chinuindu-se în smoală,
Și-amintea cu întristare
Viața de iubire goală
Ce-o trăise într-o vreme
Ce-i părea de mult sfârșită,
Ba atât de-îndepărtată,
Că-i părea nicicând trăită..
Se-întreba sărmanul suflet
Cu nespusă-amărăciune
Cum putuse să aleagă
Calea fără-înțelepciune,
Calea fără pocăință,
Calea largă a pierzării
Și îl chinuia amarnic
Insistența întrebării..
Eu socot că ăsta este
Viermele cel rău de care
Ne grăia Hristos în pilde
Spre a noastră-avertizare.
Și se mai gândea săracul,
Bietul suflet cel în chinuri:
"Singur mi-am ales această
Veșnicie în suspinuri..
Amăgit fiind de demoni,
Am iubit mai mult plăcerea,
Iar acum cu multă ură,
Ei îmi adâncesc durerea!
Tot ce am avut în viață,
Am ținut doar pentru mine;
De-aș fi miluit săracii,
Mi-ar fi fost atât de bine..
N-am știut ce-i pocăința,
Într-o viață de cădere.
Acum nu-mi mai folosește
Plânsul în a mea durere..
Am urât o viață-întreagă
Preoții ce mă-nvățară;
O.. de-aș mai avea o viață,
Ca să mă învețe iară..
Vai, atâta bunătate
Mi-arăta Dumnezeirea,
Însă eu ca mulțumire,
Nu-mi mai terminam hulirea!
Tot ce-a fost mai sfânt în viață
Eu priveam cu ironie.
Cum voi mai trăi de-acuma
Fără Har o veșnicie?..
Cei ce zac în locul ăsta
N-au Lumină ca să vază,
Dintr-a Domnului lumină
Neprimind măcar o rază..
Totul este întuneric,
Întristare și durere,
Nu-i o clipă de odihnă,
Vai de sufletul ce piere!"..
Iată cum sărmanul suflet
Plânge într-un colț de iad..
Dumnezeu Cel Veșnic știe
Câte suflete mai cad..
Să ne folosim, prieteni,
Timpul pentru pocăință,
Căci infernul, vai, există,
Chiar de-avem sau nu credință.
Fiindcă răposații noștri
Poate sunt la chinuire,
Să le pregătim colivă
Și să facem pomenire
Și văzându-ne iubirea,
Poate Domnul, cine-știe,
Îi va milui pe dânșii
Și pe noi în veșnicie..
amin
