de Preot Sorin Croitoru
Ostenit-am, Doamne, de atâta
Fugă pentru cele trecătoare..
Semănăm cu Marta, amărâta,
Nu cu sora ei cea zâmbitoare.
Am uitat lucrarea rugăciunii
Și ne risipim în griji deșarte.
Viața ne-o jertfim deșertăciunii,
Care ne grăbește către moarte.
Noi ne plângem, dar a noastră-i vina
Că trăim cu sufletele-amare:
Am ales păcatul, nu Lumina,
Iar păcatul naște întristare.
Suferim, dar nu avem ce face
Câtă vreme-n toată libertatea
Am ascuns Lumina sub obroace
Și-am disprețuit Divinitatea.
Viața e așa de mohorâtă,
Oamenii au frunțile-încruntate;
Societatea s-a făcut urâtă,
Nu îmi place-această realitate..
Cel ce pe un nor la Înălțare
Te-ai întors în ceruri printre astre,
Te rugăm din suflet fiecare:
Vino iar în inimile noastre,
Luminează minți întunecate,
Descrețește frunți posomorâte,
Încălzește suflete-nghețate,
Veselește inimi mohorâte..
Fără mângâierile divine
Viața noastră, Doamne, e pustie;
Doar atunci când Te avem pe Tine
Înflorim frumos ca o câmpie.
Vino, Doamne, ușa-i descuiată,
Inima-i gătită pentru Cină,
Vino, Doamne, cum veneai odată
Și-mi umpleai ființa de Lumină..
