Când oamenii aveau puțin,
Trăind și ei de azi pe mâine,
Se mai găsea câte-un creștin
Să rupă-n două câte-o pâine,
Să dea un pic la copilași
Pe masa lui sărăcăcioasă
Și-un pic la oameni nevoiași
Pe care îi primea în casă,
Și-un pic la oameni nevoiași
Pe care îi primea în casă,
Și-n pacea-n care toți trăiau
Cu-a lui Hristos bunăvoință
Mâncând puțin se săturau,
Hrănindu-se și din credință,
Iar forța lor de mari eroi
Ce câștigau războaie grele,
De ne mirăm atâta noi,
Aflând la școală despre ele,
Venea din sufletele lor,
Nu din bucatele mâncate,
Din Harul cel întăritor
Al lui Hristos, nu din bucate.
Când oamenii aveau puțin
Și grijile erau puține;
Pe chipul lor mereu senin
Vedeai doar zâmbete blajine,
Puține certuri sau deloc
Se întâmplau pe-atunci prin sate,
Căci nu ardea al urii foc
Ce arde azi în societate,
Feciorii se luptau pe rând
Pentru un zâmbet de fecioară,
Bătrânii îi priveau râzând
La șezători în nopți de vară,
Era o lume ca-n povești
Și alte vremuri, altă eră,
De îți venea să tot trăiești
În minunata atmosferă..
Azi oamenii au din belșug,
Căci i-a îmbogățit progresul,
Nu mai înhamă boi la jug,
Li s-a urcat la cap succesul,
Dar în blândețe sunt săraci
Și-i secetă de bunătate,
Bogat de vrei, ușor te faci,
Dar bun, cu mare greutate..
Se mai trăiește și acum,
Dar viața parcă nu e viață,
La fiecare om pe drum
Lipsește zâmbetul pe față
Și mă întreb la ce-au servit
Atât amar de revoluții,
De vreme ce ne-am prăbușit
Din înălțimile virtuții
În adâncimi de necuprins
Din sfera imoralității,
“Evoluând” cu pas întins
Pe calea largă-a răutății..
Îi cer Preabunului Iisus
Să lumineze tot creștinul,
Ca luminat fiind de Sus,
Să prețuiască și puținul,
Căci viața cu puțin e rai,
Când o îmbogățește Harul,
Iar viața fără Har e vai,
Chiar de-am avea averi cu carul..
