Trăia odată un grădinar foarte bun la inimă, care lucra toată ziua în grădina sa, iar banii pe care îi câştiga pe acestea îi dădea săracilor. Multă vreme a petrecut grădinarul aşa, şi Dumnezeu îl ajuta în toate pentru bunătatea sa.Dar iată că într-o zi venind la el diavolul a început a-l ispiti zicându-i:
- De ce îţi dai toţi banii tăi săracilor şi nu-ţi pui şi tu măcar câţiva deoparte? Iată vei ajunge şi tu în curând bătrân şi ce vei face dacă vine peste tine vreo boală?
La început, grădinarul nu a luat în seamă acele vorbe, deoarece ştia că Dumnezeu îl ajută în toate, dar trecând zilele şi tot cugetând el la acestea, a hotărât să pună deoparte un galben şi pentru el.
Dar, nu a trecut multă vreme, şi grădinarul a dorit a-şi mai pune încă un galben deoparte, şi tot aşa până a umplut cu galbeni un borcan întreg, pe care mai apoi l-a îngropat în grădină.
Nimeni nu pricepea ce se întâmplă cu grădinarul, însă cu toţii vedeau că de la o vreme el se schimbase foarte mult. Săracii, care până nu demult veneau la el şi primeau din legumele din grădină, erau acum alungaţi cu mânie. Grădinarul vindea totul la piaţă, iar banii îi ascundea cu teamă în borcan.
Văzând zgârcenia la care ajunsese grădinarul, şi Dumnezeu Şi-a întors faţa de la el şi nu îl mai ajuta. Dar iată că într-o zi, lucrând el în grădină şi gândindu-se la borcanul său cu bani, grădinarul a călcat într-o greblă şi şi-a rănit piciorul până la os. Mulţi doctori a chemat grădinarul la sine, însă fără de niciun folos, căci piciorul i se umfla tot mai mult, şi deja începuse să îi şi putrezească.
Aşa şi-a cheltuit grădinarul tot borcanul cu galbeni pe doctori. Rămas acum şi bolnav şi fără bani, a hotărât să mai cheme un doctor şi de ultimul galben şi să-l roage să-i taie piciorul.
Noaptea grădinarul a adormit mâhnit şi iată că în vis i s-a arătat îngerul Domnului care l-a întrebat:
- Unde îţi sunt banii grădinarule? De ce nu te faci sănătos cu ei, aşa cum nădăjduiai? Să ştii de acum banii nu sunt de mare folos, iar omul cel milostiv îl are ca ajutor pe Dumnezeu. Iată şi eu am fost trimis la tine să te ajut, căci Dumnezeu Şi-a adus aminte de vremea în care împărţeai averea ta săracilor şi erai bun cu toată lumea.
Şi atingându-se piciorul grădinarului, acesta s-a făcut complet sănătos, iar dimineaţa, când a venit la el doctorul, l-a aflat lucrând în grădină.
Toată lumea s-a minunat de cele întâmplate, dar mai cu seamă oamenii săraci s-au bucurat de însănătoşirea grădinarului căci din acea zi a redevenit milostiv ca mai înainte şi tot ceea ce câştiga împărţea săracilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.