Într-o toamnă mohorâtă,
Printre frunzele ce mor
Plânge-o inimă rănită.
Plânge cu lacrimi amare
C-au rămas doar frunzele,
Cui să-i spună ce o doare
Cui să-i dea lacrimile ?
Toată casa are-un scaun
Care plânge cu mult dor,
Poți să-l înveleşti cu aur
Însă el, rămâne gol.
Este scaunul tăcerii
Pomilor ce rămân goi,
Şi leagănul mângâierii
Celor duşi de lângă noi.
Leagăn viu al amintirii
Aşteptând pe cei plecați,
Semnul trist al despărțirii
Şi îndemnul - NU-I UITAȚI !
A rămas un scaun gol
Înc-o inimă ce plânge,
DOAMNE, mâine dacă mor
Să mă plângi pe el cu frunze.
autor...Dorin Dumitriu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.