Mărturisirea

O femeie veni la un duhovnic şi-i mărturisi: - Părinte, cu toată osteneala ce-mi dau, nu pot crede, nu pot veni la Dumnezeu. - Fă binele! - îi zise preotul. Femeia plecă. Întorcându-se după o bucată de vreme, spuse preotului: - Părinte, am făcut binele, dar tot nu pot veni la Domnul... - Du-te şi te roagă mult, o sfătui duhovnicul. Femeia plecă iar, dar după un timp se întoarse, şi cu mare zdrobire de suflet, mărturisi: - Părinte, m-am rugat cu putere, dar tot nu m-am putut apropia de Dumnezeu. - Du-te şi ai nădejde femeie, o linişti părintele, dar în gândul său duhovnicul zise: Doamne, de este aşa voia Ta, dă acestei fiinţe doctoria suferinţei! Femeia plecă. Trecu o vreme mai lungă. Şi într-o zi, femeia veni la preot. Din toată înfăţişarea ei, se vedea că acuma cunoaşte pe Dumnezeu. Zise preotului: - Părinte, acuma sunt învrednicită a cunoaşte pe Dumnezeu. - Ce-ai făcut? Femeia răspunse: - Datorită suferinţei! Mulţumesc ei. Ea m-a dus spre Dumnezeu. E ultima şansă pentru cei mai mulţi... Şi aţi văzut şi dumneavoastră, că mulţi oameni nu vor să se apropie de Dumnezeu; nu le trebuie. Chiar i-am auzit pe unii zicând că n-au nevoie de Dumnezeu, dar când vine suferinţa, ce Îl mai caută... Să fim înţelepţi, şi să nu aşteptăm biciul suferinţei, ci să ne străduim să ne apropiem de Dumnezeul dragostei, care ne vrea să fim ai Lui.

Pentru spovedanie

Se spunea despre un frate, că era bântuit de hulă (gânduri urâte) şi-i era ruşine să spună. Iar când a auzit de bătrânii cei mari, se ducea la ei, ca să le spună, dar, când ajungea la dânşii, se ruşina să-şi mărturisească gândurile. Venea adesea şi pe la avva Pimen. Bătrânul l-a văzut că avea gânduri şi se mâhnea că fratele nu-i spune. Într-o zi, petrecându-l, i-a spus:

– Iată că de atâta vreme vii aici având gânduri de spus şi, când ajungi la mine, nu vrei să le spui, ci totdeauna pleci necăjit, cu ele cu tot. Spune-mi, fiule, ce anume ai?

– Demonul se luptă cu mine să-l hulesc pe Dumnezeu, şi-mi era ruşine să spun.

Şi povestindu-i bătrânului gândurile lui, îndată s-a uşurat.

Iar bătrânul îi spuse:

- Nu te tulbura, fiule, ci oricând vine gândul acesta, spune: „Nu e treaba mea; hula ta asupra ta, Satano”. Căci fapta aceasta, fiule, n-o doreşte sufletul tău. Şi orice faptă, pe care sufletul n-o doreşte, este trecătoare.

Atunci fratele se duse vindecat.

Să nu ne ruşinăm nici noi, fraţilor, când mergem la spovedanie, ci să spunem duhovnicului tot ce ne frământă, toate gândurile urâte, care nu ne dau pace, şi astfel vom afla uşurare.