Dar din dar se face raiul...

  Într-o mănăstire, călugărul care împlinea ascultarea de portar a primit de la un ţăran, care-şi avea via în apropiere, un mare ciorchine de strugure. Omul i-l dăruise cu tot dragul spunându-i că este cel mai frumos ciorchine din via lui.
Călugărul portar se gândi că fructul l-ar bucura mai mult pe un frate mai bătrân şi bolnav. Merse şi-i dărui strugurele. Bătrânul îl primi cu bucurie, dar văzându-l aşa mare şi frumos, simţi că acest ciorchine ar sta bine pe masa stareţului.
Şi ciorchinele fu dăruit din nou. Stareţul se folosi şi el însă de strugure să facă o bucurie călugărului bucătar care stătea toată ziua în căldură lângă cuptor ca să facă bucate pentru toată obştea.
Ciorchinele ajunse la bucătărie, dar nu rămase acolo, pentru că a fost dăruit mai departe.
Şi aşa, dar din dar, fructul a trecut aproape prin mâinile întregii comunităţi şi a ajuns în final de unde pornise: adică la călugărul portar, primul care-l primise în dar.
În acest fel, un strugure dăruit a făcut dovada că în acea mănăstire era un mic colţ de rai.

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Soţia unui boier bogat mergea odată cu o trăsură împreună şi cu cele două fiice ale ei, la un conac învecinat pentru a lua parte la o ceremonie. Drumul trecea printr-o pădure.

Ajunse cu caleaşca pe la mijlocul pădurii şi trebuind să treacă pe sub crengile foarte stufoase şi joase ale unui arbore, vizitiul a mânat cu nebăgare de seamă şi crengile acestuia le-au lovit pe doamne iar una din ele agăţându-se de colierul uneia dintre ele, rupându-l şi atunci ele coborând toate din trăsură au început să caute şi să culeagă de prin iarbă perlele împrăştiate.

Dar iată, că un pădurar, alergând într-un suflet, vine şi le spune:

- Nu vă mai văicăriţi, ci mai degrabă lăudaţi pe Dumnezeu că v-am putut ajunge. La marginea pădurii sunteţi aşteptate de o bandă de tâlhari pentru a vă jefui. Dacă nu aţi fi fost reţinute, acum aţi fi fost în mâinile lor.

Şi atunci ele s-au întors cu bine înapoi la conacul lor.