Cuviosul Grigorie Dialogul a trăit în secolul VI. Înainte de a urca pe tronul episcopal al Romei, a înfiinţat la Mode Ţelio (în Roma), mănăstirea cu numele Sfântului Andrei unde a fost şi egumen (stareţ) pentru o lungă perioadă de timp trăind o viaţă aspră şi ascetică.
Într-o zi a bătut la poarta mănăstirii un sărac, cerând milă. Sfântul i-a dat şase monede. Săracul, peste puţin timp, s-a întors, cerând din nou. Cuviosul i-a dat alte şase monede. Acest lucru s-a repetat şi a treia oară, încât neavând ce să-i mai dea, i-a dăruit cu bunăvoinţă un disc de argint al mănăstirii.
Canoanele mănăstirii interziceau aşa ceva, dar inima iubitoare a cuviosului nu a suportat să-l lase pe plictisitorul cerşetor cu mâinile goale.
Acelaşi mod de primire a săracilor a urmat Sfântul Grigorie şi când a fost numit Patriarh al Romei.
Într-o zi a trimis să cheme doisprezece săraci să mănânce cu el.
În timpul mesei, a observat cuviosul, cum că există şi un al treisprezecelea invitat. Acesta era puţin diferit faţă de ceilalţi. Pe faţa lui se oglindea o deosebită cuvioşie a sufletului. La sfârşit la chemat şi la întrebat:
- Cine eşti şi cum ai venit aici?
- Sunt îngerul Domnului a răspuns acela. Sunt acelaşi cu cel care a venit mai demult, trimis de Dumnezeu, ca să-ţi cer milostenie şi mi-ai dat discul de argint. M-a trimis Dumnezeu ca să încerce bunătatea ta. De aceea te-a şi făcut episcop. De atunci am primit poruncă dumnezeiască să mă găsesc întotdeauna lângă tine şi să te păzesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.