Se spune că odată Bunul Dumnezeu împreună cu Sfântul Petru mergeau pe pământ, ca să vadă cum o mai duc oamenii. Izbit de mulţimea răutăţilor întâlnite în lume, Sfântul Petru zise către Domnul Atotţiitorul:
- Doamne, pentru ce mai ţii lumea aceasta cu atâtea ticăloşii şi nu o prefaci deodată în praf şi pulbere?!
- Cum să o pierd Petre, zise Dumnezeu. Mai sunt atâţia oameni buni şi atâţia copilaşi nevinovaţi pe pământ. Cu ce sunt ei vinovaţi ca să piară?
- Păi, pierde-i numai pe cei răi Doamne, căci s-au înmulţit şi fac atâtea rele.
Deodată, Sfântul Petru, călcând într-un muşuroi de furnici, începu să dea cu mâinile de sus în jos, omorând furnicile care-l înţepau.
- Ce faci Petre, zise Domnul?
- Omor furnicile, Doamne, căci mă ciupesc.
- Mare păcat faci cu ele, Petre! De ce nu le omori numai pe cele care te înţeapă? Celelalte vezi bine că sunt nevinovate!
Şi Sfântul Petru a înţeles atunci taina oamenilor, care nu e departe de cea a furnicilor. Iată de ce nu pierde Dumnezeu lumea: pentru că mai sunt oameni buni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.