Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

luni, 7 august 2023

Un suflet flămând

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Se spune că era odată un om care se ruga mult lui Dumnezeu.

Dar, într-o zi, pe când stătea el în genunchi şi se ruga, înconjurat de multe cărţi , un şoricel a ieşit dintr-o gaură, s-a apropiat de el şi a început să-i ronţăie talpa încălţămintei.

Omul a făcut ochii mari şi a strigat furios la şoricel:
– De ce mă deranjezi de la rugăciune?

– Mi-e foame, a răspuns şoricelul.

– Pleacă de aici, jivină scârboasă! a strigat omul.

Acum vorbesc cu Dumnezeu, mă rog!

– Cum poţi să vorbeşti frumos cu Dumnezeu, i-a răspuns şoricelul, dacă nu ştii să vorbeşti frumos cu un şoricel neputincios?

Aşadar, dacă vrem să ne asculte Dumnezeu rugăciunea, să fim atenţi cum vorbim cu şoriceii, iar dacă nu avem şoricei prin preajmă, să fim atenţi cum vorbim cu semenii, căci aceştia, dacă le vom vorbi urât, ne vor veni în gând la rugăciune şi nu ne vor da pace.

“Cum poţi iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu iubeşti pe aproapele pe care îl vezi?” (1 Ioan 4, 20).
.....
"Dragostea este răbdătoare, dragostea este plină de bunătate, nu este invidioasă, dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se comportă necuviincios, nu caută foloasele sale, nu se supără, nu se gândește la rău, nu se bucură de nedreptate, ci își găsește bucuria în adevăr, acoperă totul, crede totul, speră totul, suportă totul. Dragostea nu piere niciodată."
( I Corinteni 13)



Dragostea este rugăciune si mai mult decât atât !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog