Doamne, te rog să mă ierți pentru traiul fără rost, dintre toată omenirea, eu sunt cel mai păcătos.
Eu sunt fiul rătăcit, ce mă-ntorc și plâng la Tine, nu mă izgoni, mă iartă și ai grijă și de mine.
Să mă ierți iubite Doamne, că deși nu știu a da, cu lipsă de rușine cer iertare-n fața Ta.
Te-am mâhnit și supărat cu-ncăpățânarea mea, iar în ruga mea săracă, tot mereu am vrut ceva!
Cu rușine azi gândesc : oare cum am îndrăznit, și-am îngenunchiat mereu, precum viermele-ncâlcit ?
N-am știut decât să-Ti cer, să Te rog a m-ajuta și nu aș fi meritat, nici numele-a-Ti pronunța!
Însă Tu și Fiu-Ți Doamne, chiar dacă des v-am greșit nu mi-ați întors spatele, voi mereu m-ați sprijinit.
Ați fost prezenți lângă mine, v-am simțit, în felul meu, m-ați îndreptat doar spre bine și m-ați ușurat de greu.
Mi-ați lăsat pe Maica Sfântă, la nevoi și la necaz, cu iubire să îmi șteargă lacrima de pe obraz
Si atunci când am nevoie să-mi aducă alinare, de-am plâns la icoana Ei, am primit mereu salvare!...
Spun cu sufletul umil, Doamne nu mă urgisi,
Tu ajută-mi neputința, să Te pot cu drag sluji.
Tată, Tu ai spus mereu : "cere-mi, și Eu îți voi da...
"VREAU DOAR A TA MÂNTUIRE,
NUMELE-ȚI A LĂUDA
ȘI SĂ-TI AMINTEȘTI DE MINE,
ÎN ÎMPĂRĂŢIA TA AMIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.