Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 12 ianuarie 2022

Regele.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



A fost odată un rege căruia îi plăcea să meargă la vânătoare.
Într-o zi, în timp ce era la vânătoare, regele a răpus un leopard. A mers către acesta să vadă dacă era mort, când, deodată, leopardul ce stătea nemişcat, a sărit şi l-a atacat.
Servitorul său a reuşit să omoare leopardul, însă nu a putut să prevină ca regele să nu-şi piardă un deget.
Furios, regele i-a spus servitorului său:
„Dacă Dumnezeu era bun, nu aş fi fost atacat, şi cu siguranţă nu mi-aş fi pierdut degetul!”
Servitorul i-a răspuns:
„Chiar dacă s-au întâmplat toate acestea, tot ce vă pot spune este că Dumnezeu este bun şi tot ceea ce face, este exact cum ar trebui să fie. Nu greşeşte niciodată”.
Revoltat de răspunsul său, regele l-a întrebat pe servitor:
„Dacă te întemniţez, ai crede în continuare că acesta este cel mai bun lucru pentru tine?”
Fără să-i fie frică, servitorul a răspuns umil:
„Da, maiestate, aş crede în continuare că este cel mai bun aranjament pentru mine”.
Regele era deja furios în acest moment, aşa că a ordonat că servitorul să fie întemniţat numaidecât.
Trei luni mai târziu, regele împreună cu un alt servitor au plecat la vânătoare însă au fost capturaţi de un trib ce avea nevoie de un sacrificiu uman.
Pe altar, regele a privit disperat cum servitorul său a fost ucis chiar în faţa ochilor săi. Însă, dintr-odată, reprezentanţii tribului au descoperit că regelui îi lipseşte un deget, aşa că l-au eliberat. Considerau că este „incomplet” şi nu putea fi oferit zeilor.
Când s-a întors la palat, regele a ordonat că servitorul întemniţat să fie eliberat. S-a dus la acesta şi i-a spus umil:
„Dumnezeu a fost cu adevărat bun cu mine… era cât pe ce să fiu omorât, însă datorită degetului lipsă, am fost eliberat”.
„Totuşi, am o întrebare”, a continuat regele, „Dacă Dumnezeu este aşa de bun, de ce mi-a permis să te întemniţez”?
Servitorul a răspuns cu înţelepciune: „Maiestatea voastră, dacă nu eram în temniţă, aş fi fost cu dumneavoastră şi aş fi ajuns să fiu sacrificat, de vreme ce nu-mi lipseşte niciun deget”.
Regele a râs şi a spus:
„Corect! Toate chiar se întâmplă cu un scop”.
Vieţile noastre sunt pline de suişuri şi coborâşuri.
Când lucrurile nu se întâmplă aşa cum ne dorim, să nu ne pierdem bucuria de a trăi, credinţa într-un viitor mai bun. Cât timp fiecare dintre noi este om bun, lucrurile bune vor veni de la sine într-o zi. Să fim răbdători, buni şi să ne menţinem o perspectivă pozitivă. Greutăţile cu care ne confruntăm astăzi ne pregătesc pentru lumina zilei de mâine.
#minutuldeintelepciune

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog