de Preot Sorin Croitoru
Ce planetă minunată ni s-a dat ca locuință
De Acela Care poate, poruncind, să dea ființă
Miliardelor de stele răspândite prin văzduhuri,
Provocând în Cer uimirea legiunilor de duhuri.
Nimeni n-ar putea să știe numărul atâtor stele,
Decât, fără îndoială, Cel ce le-a zidit pe ele.
Toate astrele acestea colosale și greoaie
Răspândesc în jur lumină, scuipând foc din măruntaie.
Cu o foame nesfârșită consumând a lor mâncare,
Ele dăruiesc privirii pâlpâiri de lumânare.
Orice stea strălucitoare are, după cum se știe,
Un cortegiu de planete care-i țin de companie.
Însoțind-o credincioase în orbite alungite,
Cu lumină și căldură sunt la rândul lor hrănite.
Acum faceți socoteala: dacă sunt atâtea stele
Cât n-au mările din lume fire de nisip în ele,
Apoi fiece steluță are minim trei planete,
Câte-or fi în cer cu totul? Calculați pe îndelete.
În infinitatea asta de planete și-alte astre
Viețuim și noi pe una cu tonalități albastre
Datorită apei care, în trei stări de agregare
O acoperă în parte, adăpând pe fiecare..
Are un nucleu fierbinte care pururi clocotește,
Dar de miile de grade nimeni nu se sinchisește
Fiindcă sus, la suprafață, e o climă potrivită
Pentru propășirea vieții de la Dumnezeu ieșită.
O planetă minunată, ce se bucură de Soare,
Învârtindu-se în jurul stelei celei iubitoare..
Și această locuință plus sau minus ca o sferă,
Dumnezeu a îmbrăcat-o într-o fină atmosferă
Ca-într-o platoșă albastră care pururea veghează
Ca s-alunge-n spațiul cosmic ceea ce îi dăunează,
Căci se-ntâmplă ca din partea stelei noastre uriașe
Să mai vină radiații, ca să zicem.. ucigașe.
Când pe Soare se stârnește din senin câte-o furtună,
Mânios nevoie mare, el aruncă mătrăgună,
Dar ozonul cel din aer are rol de barieră,
Nelăsând ca sa pătrundă și ce-i rău în atmosferă.
Astfel Soarele rămâne, cum e și normal să fie,
Steaua care ne menține o planetă veșnic vie.
Dar și apa.. ce minune.. câte legi o guvernează
Și cu câtă măiestrie Dumnezeu prin ea lucrează..
O ridică din oceane când sunt marile zădufuri
Și cu vântul mută norii ca pe niște mari burdufuri,
Îi împinge peste câmpuri, unde omul dă la sapă
Și îi varsă peste plante care strigă după apă..
Apa caldă o scufundă și-o acoperă cu gheață,
Astfel peștii din pâraie niciodată nu îngheață.
Iată câtă grijă are Dumnezeu de creatură,
Și de oameni și de plante și de peștii din natură..
Casă pentru-atâtea specii, sau din cer udând verdețuri,
Apa asta minunată se preface și-n podețuri
Și în mantie pufoasă care grâne încălzește ,
Și în țurțure la streșini care-n soare se topește,
Și în bulgări strânși cu grijă pentru omul de zăpadă,
Și în pistă pentru-atâtea sporturi de Olimpiadă..
Ce planetă minunată ni s-a dat ca locuință..
Tatăl este Arhitectul, Fiul, Cel ce dă ființă,
Duhul Sfânt desăvârșește, precum omul ce nu-și lasă
Casa goală, ci o umple, când și-a cumpărat o casă..
Să-L slăvim pe Tatăl nostru și pe Fiul și pe Duhul,
Ce ne-au dăruit și apa și pământul și văzduhul
Și lumina și căldura stelei ce se cheamă "Soare"
Și ne-au pregătit lăcașe pentru viața viitoare!
amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.