La un croitor vestit...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o privește, plin de milă și căldură
Și încearcă să-i găsească fir și petec pe măsură!
El o coase și-o "descoase"

Despre ce s-a întâmplat,
Știind că nu-i prima dată, când vine la reparat!
Ea sfioasă-și pleacă ochii:
"Știu, că nu te-am ascultat!

Mai repară-mă o dată și promit că nu mai fac!"
Scuturându-și capul, trist,
Croitorul o întreabă:
"Scuză-mă, dar nu rezist....cum de ești așa de bleagă?

Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult și vii iar la reparat!
Milă-mi este-acum de tine... ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă și să știi când să renunți!

Te-arunci cu capu'-nainte,
Crezând că stau brațe întinse,
Te trântești cu toată forța de zid și de uși închise!
Uită-te și tu la mine, că-s bătrân și nu mai pot,

Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc
Bucățelele pe care le-ai împrăștiat prin lume...!
Ai să pierzi inconștient-o chiar și sufletul din tine!"
Fiecare "împunsătură" care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată în tăcere!

Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
"Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!"
Fiecare inimă cred că a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire, sau de dor!

Cred că ați ghicit desigur croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință...este creierul uman!
Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie, creierul, să o repare!