"Văd pe sală un cetățean, plîngea. Mă duc la el:
- Ce ai, omule?
- Domnule, uite, nevastă-mea este internată la profesor și profesorul mi-a zis că nu mai are ce-i face și astăzi mi-o externează. Îi dă drumul acasă.
Atunci eu i-am spus:
- Ad-o la mine în salon și să vedem!
A adus-o, trei săptămîni, după trei săptămîni a luat-o sănătoasă.
Ați tratat-o dumneavoastră? N-ați operat-o, doar ați tratat-o.
Da! Omul zice:
Domnule doctor, știu că nu luați bani, dar poate aveți o vilă, o casă. Eu sunt zugrav, vă fac lună, lăsați-mă să vă fac ceva! Gîndiți-vă, eu am doi copii și sunt salariat. Dacă soția mea murea, așa cum zice profesorul, eu eram pierdut. Vă rog foarte mult, lăsați-mă să vă ajut pe dumneavoastră! Mi-ați făcut așa un mare bine..
Eu spun:
Da, dom'le, n-am nici vilă, n-am nici casă, eu locuiesc la mansarda unui bloc. Am patru pereți acolo, am niște cărți, o masă și două scaune. Uneori plouă, e crăpat sus tavanul, dacă poți să repari...
- Aaa, domnule doctor, se poate? Dați-mi cheile, acuma mă duc!
I-am dat cheile, tot, eu am rămas la serviciu și seara cînd vin era lună făcut. Un miros de văruit, tot, cei patru pereți, toate crăpăturile reparate.
Eu îi spun cînd ajung acasă, știți că pe vremea lui Ceaușescu dacă aveai aur sau valută te aresta: "Omule, am o mare rugăminte la dumneata. Uite, am cutia asta, te rog, la tocul ușii acolo, fă o gaură și pune-mi-o acolo. Dar nu spui la nimeni.
- Domnule doctor, eu să spun? După ce mi-ați făcut așa un mare bine? Vai de mine!
A pus-o, a făcut imediat o gaură, a pus cutia respectivă, a văruit, nu se cunoștea nimic.
Acuma dădea să plece: Te rog, nu spui la nimeni!
S-a pus în genunchi:
Domnule doctor, se poate așa ceva!? Eu să spun? Dar eu știu de la sine, cum o să spun așa ceva? Vă rog nici să nu vă mai aud că pronuntați asemenea cuvinte!
În sfîrșit, a plecat. După o săptămînă aud "cioc-cioc" la ușă.
Mă gîndeam că-i un bolnav că mai veneau bolnavi pe la mine.
Dau drumul: Noi suntem de la miliție și de la securitate!
Trei persoane. "Am auzit că dumneata ai aur și valută. Te rog să recunoști!
Unul are cătușele pregătite, unul mai era cu o rangă nu știu ce și el care era șefu'.
"Dacă recunoști, noi tot te arestăm, dar îți înjumătățim pedeapsa."
"Domnule, n-am, te rog să mă crezi, n-am!"
"Te rog să spui!"
"N-am nimic. N-am nici valută, n-am nici aur, nimic!"
Ăla se duce, bate în niște pereți așa și se duce direct la tocul ușii unde era cutia. Cere ranga, poac!, scoate cutia și-l cheamă pe ăla: Vino tu cu cătușele să-i punem cătușele!
Dar ăla zice" Dom'le, stai să deschidem cutia!
Și cînd deschid ei cutia, ce credeți că au găsit?
Eu scrisesem un bilețel pe care am spus: Să nu ai încredere în oameni!"
Neurochirurg Leon Dănăilă
(născut la 1 iulie 1933)
Sursa - Dan Deșliu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.