"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu.
"O profesoară din București, numai de 45 de ani, era grav bolnavă la spital, pe lângă boala trupului, era bolnavă si sufletește de cea mai grea suferință : necredința în Dumnezeu.
Încă din anii studenției, ajunsese la convingerea că nu există Dumnezeu. De aceea, a devenit apostată, atee. Nimeni din rude, nici chiar soțul n-a putut -o convinge să creadă din nou în Dumnezeu, să meargă la biserică, să se mărturisească la preot.
Pentru aceea, a bătut -o Dumnezeu cu o boală foarte grea, tot trupul, că nici doctorii nu aveau ce-i mai face. Ea nici asa nu a vrut să se întoarcă, cu căință, la Dumnezeu, nici să primească un preot să o mărturisească.
De aceea a părăsit -o si Dumnezeu. Fiind sortită morții, a fost dată singură într -o rezervă a spitalului.
O soră o îngrijea cu toată dragostea. Noaptea, sora a ațipit ușor, cu capul pe masă, lângă muribundă. Era între somn si veghe. Deodată a văzut sufletul ei ieșit din trup, de formă omenească, îmbrăcat în alb, stând pe marginea unei prăpăstii ce se deschidea lângă pat. Din adânc, diavoli mulți se repezeau în sus, s-o tragă în văpaie, iar de la spate un alt diavol a împins -o în acea văpaie, fără fund. În clipa aceea sora a țipat de spaimă si îndată s-a si deșteptat.
Când s-a uitat la muribundă, a observat că atunci îsi dădea sufletul.
Era în toamna anului 1973."u căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!
"O profesoară din București, numai de 45 de ani, era grav bolnavă la spital, pe lângă boala trupului, era bolnavă si sufletește de cea mai grea suferință : necredința în Dumnezeu.
Încă din anii studenției, ajunsese la convingerea că nu există Dumnezeu. De aceea, a devenit apostată, atee. Nimeni din rude, nici chiar soțul n-a putut -o convinge să creadă din nou în Dumnezeu, să meargă la biserică, să se mărturisească la preot.
Pentru aceea, a bătut -o Dumnezeu cu o boală foarte grea, tot trupul, că nici doctorii nu aveau ce-i mai face. Ea nici asa nu a vrut să se întoarcă, cu căință, la Dumnezeu, nici să primească un preot să o mărturisească.
De aceea a părăsit -o si Dumnezeu. Fiind sortită morții, a fost dată singură într -o rezervă a spitalului.
O soră o îngrijea cu toată dragostea. Noaptea, sora a ațipit ușor, cu capul pe masă, lângă muribundă. Era între somn si veghe. Deodată a văzut sufletul ei ieșit din trup, de formă omenească, îmbrăcat în alb, stând pe marginea unei prăpăstii ce se deschidea lângă pat. Din adânc, diavoli mulți se repezeau în sus, s-o tragă în văpaie, iar de la spate un alt diavol a împins -o în acea văpaie, fără fund. În clipa aceea sora a țipat de spaimă si îndată s-a si deșteptat.
Când s-a uitat la muribundă, a observat că atunci îsi dădea sufletul.
Era în toamna anului 1973."u căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.