Credinţa în Dumnezeu a apărut după căderea din Rai a protopărinţilor noştri Adam şi Eva. Câtă vreme erau acolo, erau în directă comuniune cu Dumnezeu, nu era nevoie de credinţă fiindcă fiind faţă către faţă exista doar iubirea. Dar după cădere apar nădejdea şi credinţa.
Ce uimitor lucru este credinţa! E uimitor, de pildă, faptul că păstorii, atunci când cerurile s-au deschis şi îngerii cântau, au putut crede că S-a născut un Mântuitor în Betleem şi că-L vor afla într-o peşteră printre vite. Ce lucru uimitor şi de necrezut! Poate că ar fi trebuit să spună: Cum este cu putinţă aşa ceva? De ce să deschidă Dumnezeu cerurile şi îngerii să cânte păstorilor pe rând? Negreşit, dacă Dumnezeu ar vrea să vestească ceva, ar vesti lui Irod sau marele preot, nu nouă. Nu este oare uimitor ca păstorii să fi crezut că-L vor afla pe Fiul lui Dumnezeu născându-se nu într-un palat, ci într-un staul? Şi totuşi au crezut.
Ce uimitor este faptul că Magii au crezut chiar atunci când, ajunşi la Ierusalim, nu au aflat nici un fel de festivităţi pentru naşterea unui împărat. Totul era liniştit. Magii puteau foarte bine să fi plecat acasă. Dar ei au întrat în stânga şi în dreapta şi au cercetat Scripturile, şi nu au
şovăit să plece la Betleem. Cu lucru uimitor, să creadă că Împăratul Păcii, Sfetnicul Minunat, Mântuitorul Lumii, Mesia cel făgăduit, să Se nască într-un sătuc înapoiat, în loc de Roma sau Atena! Şi totuşi au crezut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.