Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Istorioară – Întâlnirea cu Dumnezeu

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Una din legendele Sfântului Nicolae ne spune că acesta ar fi plecat cu Sfântul Ioan Cassian la întâlnirea cu Dumnezeu. Mergând ei pe cale, au dat de nişte oameni sărmani a căror căruţă era răsturnată pe marginea drumului, în noroi. Fiind grăbiţi spre întâlnirea cu Dumnezeu, Sfântul Ioan Cassian i-a spus Sfântului Nicolae:
- Părinte Nicolae, n-avem vreme de stat, trebuie să ne grăbim, să alergam, că ne aşteaptă Dumnezeu.
Sfântul Nicolae însă şi-a suflecat mânecile şi a zis:
- Du-te tu înainte, Ioane! Te voi ajunge şi eu din urmă.
Şi a început apoi a se osârdui împreună cu acei oameni sărmani să ridice căruţa, murdărindu-se din cap până-n picioare de noroi. După ce au pus căruţa pe drum, Sfântul Nicolae s-a şters, atât cât s-a putut, de noroi şi a plecat grăbit să se întâlnească cu Dumnezeu şi să-şi ceară iertare pentru întârziere.
Dumnezeu între timp, vorbea cu Sfântul Ioan Cassian. Sfântul Nicolae, apropiindu-se de Dumnezeu, a zis:
- Doamne, iartă-mă că am întârziat. Iartă-mă că vin la Tine aşa murdar.
Mântuitorul îi răspunde:
- Nicolae, erai aici dinainte de a fi aici. Pe când ajutai la căruţa aceea de la marginea drumului, tu erai deja la întâlnirea cu Mine.

"Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună." (Pilde 19,17)

Semnificaţia numelui Nicolae:
Nicolae este format din cuvintele greceşti: nike – victorie, biruinţă şi Jaos – popor, şi are înţelesul de “om ce face parte dintr-un popor victorios” sau „învingător/biruitor de popor“.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog