Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

duminică, 24 august 2025

EVANGHELIA ZILEI VERSIFICATĂ PILDA ROBULUI NEMILOSTIV.(Matei.cap.18 vers 21-35)

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Autor.Nicu Fasolă.

Se apropie de Domnul, Petru într-o zi şi-ntreabă;
-Spune-mi Doamne, cât e bine să-i iert fratelui ce-n grabă,
Mi-a greşit în astă viaţă şi pe mine ţine ură!
Pâ-n la şapte ori e bine?...căci au toate o măsură!

Iar Iisus, îi zi-se:
-Petre, Eu îţi zic nu pâ'n la şapte,
Pâ'n la şaptezeci să fie, şi iar încă câte şapte!
De acea-Împărăţia Cerului e asemănată
Cu un Împărat ce pune cu-a lui robi să se socoată,

Şi-ncepu atunci cu unul ce avea o datorie
Cam de zece mii de galbeni să-i aducă-n visterie,
Şi fiindcă datoria n-avea cum să şi-o plătească
Împăratul porunci-se slugilor ca să-l oprească,
Şi să-l vândă ca pe-o slugă, şi copii ,şi soţia
A lui casă şi pământul, să-şi plătească datoria.

Atuci, robul cu durere la picioare se-aruncase
Şi-mpăratului cu lacrimi, în genunchi se închina-se,
Şi-ncepu atunci să strige:
-Mai îngăduie-mi stăpâne!
Voi plăti tot ce-s datornic dar...îndură-te de mine!

Şi văzând stăpânul ruga robului se-nduioşase
Şi-atunci toată datoria ce-o avuse i-o iertase.
Dar, nici bine nu ieşi-se omu-acesta din cetate
Când, cu-n alt slujbaş, un prieten, se-ntâlni pe ne-aşteptate.
Care-i datora la rându-i o sută de lei să-i deie
Şi l-a prins de gât cu ură , datoria sa sa-şi ieie.

Dar, prietenul cu lacrimi se ruga să-i dea iertare
Şi să-l mai aştepte-o vreme, dar acesta cu-ngâmfare,
Nici măcar n-a vrut să-audă, şi în graba cea mai mare
Îl luă, şi-l arunca-se, pe-acest om în închisoare.

Cei care văzu-se-aceste necuviincioase fapte
La-mpărat s-au dus în grabă, ca să-i povestească toate,
Şi chemând atunci Stăpânul, robul cel nedrept îi zi-se;
-Ţi-am iertat cu milă toate datoriile nespuse!
Oare nu la fel atuncea se cădea să-i dai iertare
Prietenului ce cu ură l-ai băgat la închisoare?

Deci, s-a mâniat Stăpânul pentru-această fărdelege
Şi a pus chinuitorii să-l oprească şi să-l lege,
Până când în suferinţă, şi în toată agonia
El va trebui în lanţuri, să-şi plătească datoria.
Tot aşa vă spun Eu vouă...Tatăl Meu Ceresc va face
Celor care nu se iartă, şi-ntre care nu e pace!...Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog