"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!
Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii.
În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă. Părintele Paisie le-a răspuns că şi el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles.
Stareţul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toţi băieţii. Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, ei îl luau cu ei la seceriş, şi astfel pentru a nu plânge, au pus raki (rachiu) în laptele lui pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic. Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Maica Domnului să-l ajute să taie câte un pahar de băutură.
După un an, cu pocăinţă şi luptă, a reuşit să ajungă de la 20 de pahare de băutura la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbată.
Lumea a văzut un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă cu patima să.
Fără să cunoaştem ce fiecare încearcă să facă şi ceea ce vrea să facă,ce drept avem noi să judecăm efortul său?
Sursa: pemptousia.ro
Faceți căutări pe acest blog
Faceți căutări pe acest blog
Translate
miercuri, 3 februarie 2021
Povestea de seara...
Labels:
PILDE
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Sfintii Zilei
Arhivă blog
-
►
2024
(129)
- ► septembrie (11)
-
►
2023
(125)
- ► septembrie (9)
-
►
2022
(142)
- ► septembrie (9)
-
▼
2021
(166)
- ► septembrie (4)
-
▼
februarie
(36)
- MARE-I DUMNEZEU“
- O mie de monede ...
- Răzbunarea...
- BĂTRÂNUL CERSETOR
- Nu Uita de Zahăr !
- A fi fariseu
- CE N-AM DAT...S-A RISIPIT
- Ce facem când vin vremuri grele?
- Postul şi rugăciunea bătrânului
- N-am timp
- Sfântul Gheorghe Pelerinul
- PRIMĂVERI ÎNTEMNIȚATE
- Studenta...
- Faţa lui Hristos
- Comoara din pesteră...
- ŞI TOTUŞI... SÂNGELE APĂ NU SE FACE...
- Duhovnicul...
- Brutarul...
- Femeia credincioasă...
- Viermele
- FIECARE OITĂ VA FI SPANZURATĂ DE PROPRIA-I CODITĂ!
- Era o bătrânică, căreia Dumnezeu îi promisese că o...
- O monedă
- Îngerii de la botez
- Rugăciunea are mare putere în familie
- Trupul si sufletul..
- Răsplata
- Mâini curate
- Pilda pomului
- Nemurirea sufletului
- Ceasul mântuirii
- Bogat sau Sărac?
- Supărat de ganduri
- Vulturul si Corbul
- AM VĂZUT ÎN CER UN ÎNGER !
- Povestea de seara...
-
►
2020
(166)
- ► septembrie (11)
-
►
2019
(116)
- ► septembrie (6)
-
►
2018
(165)
- ► septembrie (27)
-
►
2017
(125)
- ► septembrie (18)
-
►
2016
(95)
- ► septembrie (3)
Etichete
Adormirea Maicii Domnului
(1)
COLAJE ORTODOXE
(32)
Despre Post
(6)
PILDE
(88)
PILDE CRESTIN ORTODOXE
(287)
Pilde de la Pr. Ioan Istrati
(6)
Pilde din Pateric
(4)
Pilde din Sfanta Scriptură
(7)
PILDE PENTRU MANTUIREA TA
(154)
Pilde pentru suflet
(86)
Pilde primite de la Preot Ioan
(25)
Pildele împăratului Solomon
(1)
Poezi cu Iurie Hamei
(1)
POEZII
(48)
Poezii cu Dorin Dumitru
(2)
Poezii cu Maria Pintecan
(1)
Poezii cu Mihaela - Stoica - Cucoanes
(3)
Poezii cu Preot Sorin Croitoru
(62)
Poezii de Dorel Margan
(2)
Poezii de Constantin Ursu
(1)
Poezii de Eliana Popa
(32)
Poezii de Maria Luca
(1)
Poezii de Maria Pintecan
(7)
Poezii de Traian Dorz
(5)
Poezii Preot Laur Turcu
(1)
Popas duhovnicesc
(7)
Povestioare cu tâlc
(110)
Povestire Din Pateric
(23)
Povestiri Ortodoxe
(144)
Rugăciuni
(4)
Sfaturi de la preot Ioan
(5)
Sfaturi Ortodoxe
(29)
sfaturi utile
(1)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.