Raiul ceresc şi raiul pământesc.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se spune că odată, Sf. Petre ceru voie de la Dumnezeu să coboare pe pământ, în timpul câşlegilor de toamnă (15 aug.-15 nov.) să petreacă împreună cu prietenii.
Şi Dumnezeu îl învoi pentru o săptămână, dar Sf. Petru se simţi atât de bine pe pământ că se întoarse în cer după o lună. Dumnezeu îi ieşi în cale şi-l întrebă de ce a zăbovit atât de mult pe pământ.
– Atotputernice Doamne, am petrecut de minune: mâncare bună, vin ales, fructe din belşug, veselie, cântece şi jocuri po­pulare, că mai – mai să uit de Raiul ceresc şi să rămân în raiul pământesc.
– Bine Petre, dar lumea în bunăstarea şi veselia pe care le-am dăriuit-o, se gândeau şi se rugau la Mine?
– Slăvite Doamne, cât de mult am umblat, nimeni nu-şi amin­tea de Tine şi nu se ruga către Creatorul tuturor, decât numai o bătrânică care-i luase casa foc şi nădăjduia în mila Ta.
– Bine Petre, du-te şi vezi ce mai este prin Rai şi fa ordine. Pe la câşlegile de primăvară (de la Paşti până la Duminica tu­turor sfinţilor) Sf. Petre ceru din nou voie să coboare pe pământ şi Milostivul îl învoi pentru o lună, aşa cum ceruse Petre.
Ajuns pe pământ, Sf. Petre se gândea: Hei, să vezi ce-am să petrec acum măcar 2-3 luni de zile cu prietenii, căci Domnul e bun şi mă iartă.
Dar ce să vezi?! Pe pământ era foamete, boală, beţii, bătăi şi neînţelegeri, încât majoritatea oamenilor stătea în casă în plânsete, suspine şi jale.
Amărât, Sf. Petre se întoarse fuguţa în cer şi se întâlni cu Atotputernicul, care-i zise:
– Ce venişi Petre aşa de curând, nu mai e bine pe pământ?!
Şi Sf. Petre îi spuse ce întâlnise la tot pasul pe pământ.
– Acum se gândesc oamenii la Mine, zise Domnul.
– Toată lumea se gândeşte şi se roagă la Tine Doamne, cu supunere şi teamă, ca să opreşti mânia asupra lor.

– Ascultă Petre şi ţine minte cuvintele Mele: Dacă le dau pământenilor pace, sănătate şi bucate, ei uită de Mine şi uită să facă fapte bune. Iată de ce, din când în când, trebuie să le trimit secetă, foamete, neînţelegeri, război şi altele, ca să se căiască, să privească spre Mine şi să se ostenească să facă la tot pa­sul numai BINELE.

Pe cine Domnul îl iubeşte, îl ceartă; şi pedepseşte pe tot fiul pe care îl primeşte. (Evrei 12,6)
„Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român)”, antologie alcătuită de preotul Valeriu Dobrescu. 

Editura Babei, Bacău 2011